miercuri, 9 decembrie 2009

Traditii de Craciun


La romani, sarbatorile de iarna, indeosebi cele de Craciun sunt adevarate sarbatori de suflet. Amintirile copilariei ce ne revin puternic in minte si suflet, zapezile bogate si prevestitoare de rod imbelsugat, colindele si clinchetele de clopotei, mirosul proaspat de brad, dar si de cozonaci, nerabdarea asteptarii darurilor sub pomul de iarna, toate creeaza in sanul familiei o atmosfera de basm, liniste sufleteasca si iubire. De la Sfantul Nicolae si pana la Sfantul Ion, romanii se simt in sarbatori. Cel mai asteptat este insa, Craciunul, considerat ca sarbatoare a nasterii Domnului. Oamenii au cultivat-o de-a lungul timpului, creand traditii si obiceiuri adaptate culturii lor specifice. Craciunul mai este numit si sarbatoarea familiei; este ocazia cand toti se reunesc, parinti, copii, nepoti isi fac daruri, se bucura de clipele petrecute impreuna in jurul mesei, cu credinta ca prin cinstirea cum se cuvine a sarbatorilor vor avea un an mai bogat.La sate, indeosebi sunt pastrate mult mai bine datinile acestei perioade a anului. Una dintre cele mai raspandite datini la romani este colindatul, un ritual compus din texte ceremoniale, dansuri si gesturi. Astfel in ajunul Craciunului, cete de colindatori, costumate traditional, ureaza pe la casele gospodarilor pentru sanatate, fericire si prosperitate, implinirea dorintelor in noul an. Pe langa colindele religioase exista vechi colinde laice cum sunt: Capra, Ursul, Cocostarcul, Caiutii. Acestea sunt in fapt, jocuri cu masti si costumatii speciale confectionate de mesteri locali si care ironizeaza personajele negative ale lumii satului. Colindatorii sunt asteptati in casele lucind de curatenie si frumos impodobite si sunt rasplatiti de gospodari cu covrigi, fructe, nuci, colacei sau chiar bani. Cei adulti sunt invitati la o tuica fiarta, vin si cozonac. Se aud deasemeni colinde precum: Steaua sus rasare, Buna dimineata la Mos Ajun, O ce veste minunata.

marți, 8 decembrie 2009

Cateva detalii



Imprimanta cu jet de cerneala

Prezentare generală

  • Confort prin trei funcţii – imprimanta versatilă V305 oferă capacităţi de imprimare, copiere şi scanare convenabile printr-un dispozitiv compact, uşor de utilizat.
  • Imprimare la viteză mare - imprimaţi fotografii, documente şi imagini online de calitate la viteză mare - până la 21 de pagini pe minut pentru imprimare alb-negru şi 16 pagini pe minut pentru imprimare color.
  • Fotografii fără margini – creaţi amintiri gata de înrămat şi pus pe perete prin imprimarea unor fotografii de calitate în format 8.5” x 14”.
  • Imprimare directă - beneficiaţi de confortul imprimării direct de pe cameră prin conexiunea Pictbridge sau de pe sloturile media integrate - fără să porniţi PC-

Imprimanta matriceala
Imprimanta matriceala Epson LX-300+ II A4, 9 ace

Capacitate copii: 1 original + 4 copii
Configuratie pini: 9 pini
Interfata: USB, Seriala
Directii printare: Bi-directional
Viteza:
-337 cps High speed draft at 12 cpi
-300 cps High speed draft at 10 cpi
-270 cps in draft at 12 cpi
-67 cps in NLQ at 12 cpi
-56 cps in NLQ at 10 cpi
Dimensiuni (W x D x H): 366 x 275 x 159 mm
Greutate: 4. 4 Kg

Text imprimat cu o imprimanta .Cateva dinte acestea.

miercuri, 25 noiembrie 2009

Vampire



Azi la ora de info am invatat sa facem dinti de vampir.Nu e asa de greu sa facem dinti de vampir .
Copiem poza normala in photoshop si acolo facem toti pasi pentru a iesi poza cum trebuie.
Asa arata poza inainte si dupa se observa schimbarile facute.Primul pas se va selecta unealta Lasso Tool, de unde se traseaza conturul pentru dintele care vrem sa il modificam.Apoi se va selecta unealta Smudge Tool pentru a se da culoare poligonului trasat.Daca vreti sa incercati aveti la indemina tutorial. Gasiti mai multe informatii aici tutorial.

joi, 19 noiembrie 2009

Reciclarea hariei




Reciclarea inseamna colecterea separata a deseurilor cum ar fi sticla, harie ,plastic si prelucrarea in bunuri utilizabile similare sau diferite.
Deseurile sunt parti din materii prime sau din materialele care raman in urma folosirii lor si care nu mai pot fi utilizate. Unele deseuri pot fi revalorificate.

marți, 17 noiembrie 2009

HTML Tables

Comparatile imprimantei





Imprimanta cu jet de cerneala, Imprimanta laser,
Model: Stylus S21
Imprimanta cu laser color Samsung CLP-315
Tip hartie: A4
Format:A4
Tip: Inkjet
Viteza de printare color:4
Format suportat: A4 / Letter / Legal / 20 x 25 cm / 13 x 18 cm / 10 x 15 cm / 9 x 13 cm / 13 x 20 cm / A6 / A5 / B5 / Half Letter / Envelopes: Nr.10, DL, C6
Memorie RAM standard(MB):32
Viteza de printare alb/negru: 26 ppm
Rezolutie la printare(dpi)2400x600
Viteza de printare color: 14 ppm

Interfata:USB
Rezolutie la printare alb/negru: 5760 x 1440 dpi
Greutate(kg):14
Rezolutie la printare color: 5760 x 1440 dpi
Tehnologie de printare Laser
Viteza de printare foto: 89.sec 100 x 150 mm
Putere consumata(w):350
Pret 218,90 RON
Pret 614,99 RON

Mouse-ul



Mouse-ul este un dispozitiv de indicat pentru calculatoare care se tine in mana si care consta dintr-un obiect mic echipat cu unul sau mai multe butoane si modelat astfel incat sa stea in mod natural sub mana. Partea inferioara a mausului contine un dispozitiv care detecteaza miscarea mouselui relativ la suprafata pe care sta. Miscarea 2D a mouselui este de obicei transformata in miscarea unui cursor pe ecran , astfel prin intermediul lui sunt comunicate informatii catre calculator.
Denumirea de mouse provine din limba engleza (mouse) si inseamna soarece. Aceasta denumire a fost atribuita deoarece firul modelelor timpurii seamana cu coada unui soarece si pentru ca miscarea cursorului pe ecran seamana cu miscarea unui soarece.
Sunt cateva tipuri de mouse:
1 mouse-uri mecanice;
2 mouse-uri optice;
3 mouse-uri cu laser.

luni, 16 noiembrie 2009

Cactusii

Cactusii infloriti sunt preferati mei .

Florile de cactus
Sunt foarte asemenatoare florilor care se intalnesc la celelalte plante. Culorile frumoase si parfumul florilor de cactus atrag insectele care realizeaza polenizarea. La cactusii care cresc in zone aride, florile s-au adaptat aproape in mod miraculos; ele se deschid imediat ce incepe sa ploua, iesind din starea de latenta. Dupa polenizare florile produc seminte in mai putin de o luna. La majoritatea cactusilor din desert, florile se deschid pe timpul zilei pentru a atrage mai ales insectele zburatoare.

Multe din speciile ce cresc in jungla au flori mari care se deschid la amurg; acestea au culori pale si sunt puternic parfumate pentru a atrage moliile. In schimb, exista unele specii ale caror flori se deschid tot noaptea, dar sunt urat mirositoare si atrag numai liliecii.


duminică, 15 noiembrie 2009

Ce este magia?


Ce este magia pentru noi.
Orice act intentionat este un act magic" - spunea odata Aleister Crowley. In sensul sau cel mai exact, cuvantul "magie" desemneaza o serie de actiuni destinate sa exploateze puterile naturale, mentale si psihice ale unei persoane pentru indeplinirea unui scop anume.

A nu se confunda magia cu vrajitoria!!! Deoarece magia este o stiinta pe care o dobandesti dupa ce studiezi toate disciplinele ezoterice timp de 10-15 ani, pe cand vrajitoria este o practica a magiei inferioare, care se preteaza la orice in numele banului si a speculatiilor de orice natura.
Magia reprezinta fortele in miscare ale universului, care se resping sau se atrag si de aici rezultatele uimitoare. Magia inseamna studierea temeinica a astrologiei, numerologiei, alchimiei, hipnozei, telepatiei, telechineziei, radiesteziei, bioenergiei, Tarotului etc.
Vrajitoria inseamna sacrificarea de animale, folosirea unor elixiruri din plante, componente de la persoane decedate, sange, efectuarea de "papusi" pentru a face rau unei persoane, farmece de orice natura, legarea cununiilor sau a unei persoane impotriva vointei si a firii, superstitii, excrocherii s.a.

Magia isi propune sa ofere omului o stare mai buna, nu una mai rea.

Magia nu poate fi alba sau neagra (gri etc.). Ea este doar MAGIE.


Două stiluri colorate, în a doua ediţie "Dansez pentru tine"

După ce şi-au spus poveştile şi visurile pentru care luptă în prima ediţie a emisiunii, cele 8 perechi vor avea de făcut vineri, 30 octombrie, al doilea pas important din marea competiţie.
Monica Columbeanu, Andreea Mantea, Tania Budi, Alina Chinie, Liviu Vîrciu, Radu Vâlcan, Kamara şi Jean de la Craiova au de prezentat alte două stiluri de dans.
Ringul de la "Dansez pentru tine" se va umple de culoare cu un stil exotic, Bollywood, apoi perechile concurente vor aduce puţină eleganţă în platou printr-un stil clasic, dar plin de elemente de dificultate, quick step.
Momentul culminant al celei de-a doua ediţii va fi primul duel al acestui sezon şi, ca urmare a acestuia, eliminarea primei perechi din concurs. Abia astept sa vad care echipa va cistiga.

Festivalul cântecului, dansului şi portului popular bihorean

Ieri, în Parcul Bălcescu, a avut loc o nouă ediţie a Festivalului cântecului, dansului şi portului popular bihorean, ocazie cu care s-au reunit numeroase ansambluri folclorice din Oradea şi Bihor. Evenimentul a debutat cu o paradă a portului popular bihorean, pe traseul: Casa de Cultură a Sindicatelor - str. Independenţei - Primăria Oradea - str. Avram Iancu - Parcul Bălcescu. Sub privirile admirative ale trecătorilor, artiştii au colindat pe străzile Oradiei, purtând cu mândrie costumele populare specifice, simbol al valorilor tradiţionale româneşti, rămase nealterate. Peste 500 de artişti amatori, constituiţi în formaţii şi ansambluri, precum şi solişti vocali, cunoscuţi şi apreciaţi de publicul bihorean, au susţinut un spectacol de zile mari, ieri, în Parcul Bălcescu. Organizatorii festivalului au fost: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Casa de Cultură şi Primăria Oradea.
La ediţia din acest an a festivalului, au fost invitate formaţii artistice din principalele subzone folclorice ale Bihorului: Casa de Cultură Beiuş, cu dansuri populare româneşti; Casa de Cultură Salonta - dansuri populare româneşti şi maghiare; Budoi, dansuri populare slovace; Diosig, dansuri populare maghiare; Bratca, Şuncuiuş, Bălnaca, Tilecuş, Borod şi Auşeu - dansuri populare româneşti, alături de formaţii coregrafice reprezentative din Oradea: Ansamblul folcloric "Bihorul" al Casei de Cultură a municipiului, Ansamblul folcloric "Nuntaşii Bihorului" al Casei de Cultură a Sindicatelor, Ansamblul "Lioara" al Casei Tineretului Oradea, Ansamblul "Vergelul" al Clubului Constructorul şi Ansamblul "Florile Bihorului" al Palatului Copiilor şi Elevilor Oradea. Peste 500 de artişti amatori, constituiţi în formaţii şi ansambluri, dar şi solişti vocali, cunoscuţi şi apreciaţi de publicul bihorean, au susţinut, timp de câteva ore, un spectacol deosebit, spre încântarea orădenilor, care au umplut ieri Parcul Bălcescu.